Constructorul metroului clujean din partea companiei Alstom, Șerban Iorga, a explicat ce înseamnă începutul lucrărilor în prima fază.
„Am avut două obiective. 24 iulie – grinzile de ghidaj și 11 august – începerea săpăturilor la pereții mulați ai puțului de lansare. Și le-am atins. Suntem aici, începem astăzi. Nu vorbim neapărat de un tunel, de un puț de lansare sau stații.
Vorbim de un sistem complet automatizat de metrou. De aceea, proiectarea nu este numai ce vedeți. Nu sunt numai avizele, ci vorbim despre conceptul, proiectarea și ideea unui sistem întreg. Pleacă de la trenuri, rețelele de informatică, pleacă de la securitatea cibernetică, pleacă de la sistemul de semnalizare. Deci munca este complexă și pot să vă spun că de la începutul proiectului avem oameni din multe țări, poate din toate colțurile lumii, care astăzi sunt aici și lucrează la proiectare și care astăzi toți vorbesc despre cât de fain este la Cluj.
Astăzi începem puțul de lansare. Ce este puțul de lansare?
Vorbim de o locație unde vom avea dimensiuni între 35 de metri pe 19 metri lățime. O adâncime de 16 – 16,5 metri. Acești pereți mulați se vor duce și vor fi săpați până la 24 de metri adâncime. Pe fundație se vor coborî cârtițele, cea mai grea componentă a unei cârtițe are undeva la 120 de tone.
Aceste cârtițe vor fi coborâte pe acea fundație, pe partea de jos a puțului de lansare, asamblate, după care se pleacă la treabă și începe forarea.
Noi începem să săpăm. Mergem până la 24 de metri adâncime, trebuie să vedem cum înaintăm, cum progresăm. Undeva spre sfârșitul lunii septembrie vom avea o idee clară și sigură când fundația va fi gata pentru a putea coborî mașinile de forat. Asamblarea cârtițelor va dura o lună”, a adăugat Eugen Iorga.
Primarul Clujului, Emil Boc, a fost prezent la lansare lucrărilor care deservesc puțul de lansare a metroului din Cluj-Napoca. El a dat detalii tehnice despre proiect și a explicat de ce este atât de complicat.
