Ramona Ioana Bruynseels a fost desemnată noul președinte al filialei județene Alianța pentru Unirea Românilor Cluj. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ședințe la care a participat și liderul partidului, George Simion.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții organizației județene, care au transmis un mesaj de susținere pentru noua conducere.
„Noul președinte al filialei clujene este doamna deputat Ioana Ramona Bruynseels, pe care o felicităm pentru munca depusă și o vom susține în noua provocare”, au precizat aceștia.
Schimbări la județ
Bruynseels îl înlocuiește în funcție pe senatorul Cristian Sipoș, care a coordonat anterior activitatea filialei județene.
Prima reacție
În prima sa declarație după preluarea mandatului, noul lider AUR Cluj a subliniat că obiectivul principal al organizației este reprezentarea directă a intereselor cetățenilor din Cluj-Napoca.
„AUR este un partid care apără direct interesele cetățenilor. Obiectivul nostru este clar: să fim o portavoce reală pentru problemele clujenilor, fără echivoc și fără compromisuri”, a declarat Ramona Bruynseels.
Aceasta a menționat că printre prioritățile organizației se numără monitorizarea situației traficului și propunerea de soluții concrete, dar și urmărirea proiectelor administrației locale pentru a asigura eficiența acestora.
Un alt punct important evidențiat de noul președinte este problema locuirii, despre care spune că este insuficient abordată pe agenda publică, în condițiile în care accesul la locuințe devine tot mai dificil.
Totodată, Bruynseels a anunțat intenția de consolidare a organizației prin atragerea de specialiști din diverse domenii, pentru a crește vizibilitatea și impactul programului politic al partidului la nivel local.
„Nu suntem un partid împotrivă, suntem un partid pentru cetățean și pentru România”, a mai declarat aceasta.
