Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud (jud. Alba), este de părere că unele decizii pregătite de Guvernul României în pachetul doi de măsuri fiscale vor afecta grav comunităţile locale şi economia. El a făcut în acest sens o referire și la situația comunei Florești, din județul Cluj, unde trăiesc peste 30.000 de oameni.
Primarul Cominei Ciugud, Gheorghe Damian, este considerat unul dintre cei mai buni oameni din România în administraţia locală şi dat drept exemplu de câte ori se vorbeşte despre bune practici. El a vorbit pe larg despre aceste teme într-un interviu pentru agenția NEWS.RO.
„După care trecem la cealaltă problemă: cum facem ca banii aceştia pe care îi colectăm să-i folosim cât mai eficient, în aşa fel încât să se vadă după aceea, peste un an, peste patru, că am făcut ceva cu ei! Ăsta este un aspect. Al doilea aspect: în partea cealaltă, nu văd nişte măsuri luate echitabil. Şi vă dau un exemplu.
Avem comune care au 30.000 de locuitori, cum este cazul Floreştiului de la Cluj! Cred că au şi trecut de 30.000. Şi avem oraşe care au 3.000 de locuitori. Păi, cum e posibil ca la o comună de 30.000 de locuitori să-mi dai număr de angajaţi mai mic decât la un oraş cu 5.000-10.000 de locuitori? Asta nu mi se pare deloc normal!
Dacă mergem la partea de salarizare, am tot spus-o şi o tot repet: ajungem să deprofesionalizăm complet funcţia publică din mediul rural! Să vă spun de ce: pentru că salariul unui angajat din Primăria Ciugud este mai mic decât al unui angajat din municipiul Alba Iulia pentru că ne raportăm la salariul viceprimarului. Şi atunci, angajatului din primăria Ciugud, care nu face doar certificate de urbanism, ci trebuie să facă mult mai multe, trebuie să aibă mult mai multe cunoştinţe, nu are un şef de birou care să-l informeze, cu care să se consulte, n-o să îi placă să stea într-o primărie de comună”, a spus primarul.
