Clujul premiază excelența în cercetarea științifică. Primarul Emil Boc: “Educația este cheia viitorului, iar voi sunteți viitorul. Felicitări, tuturor!”

emil boc

Recent au fost acordate Premiile „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, ediția a XI-a. Evenimentul a avut loc la Cluj-Napoca, unde a participat și edilul Emil Boc.

„Clujul susține și premiază excelența în cercetare științifică. m avut plăcerea de a participa la festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca împreună cu Prof. Dr. Rada Mihalcea, Universitatea Michigan. În cadrul evenimentului, cercetători clujeni au susținut prezentări despre rezultatele lor în domenii precum fizică, inginerie, chimie, biologie și gastroenterologie. Prin talentele Clujului, alături de mediul universitar, de business și societatea civilă am reușit să dezvoltăm la Cluj-Napoca o economie bazată pe cunoaștere, un ecosistem cu potențial remarcabil în cercetare și inovare. Îi mulțumesc încă o dată și o felicit pe doamna prof. univ. Dr. Rada Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, pentru implicarea de peste 10 ani în acest concurs, pentru susținerea constantă a științei, cercetării și inovării la nivel local, național și global”,a declarat Emil Boc.

Câștigătorii acestei ediții sunt:

Premiul I: Ștefancu Andrei, (Univ. Babeș-Bolyai, Fizică);

Premiul II: Pârvu Mihaela (Univ. București, Fizică);

Premiul III: Cruceriu Daniel (Univ. Babeș-Bolyai – Cluj-Napoca, Biologie și Biotehnologie) și

Nenu Chiorean Iuliana (Univ. Iuliu Hațieganu – Cluj-Napoca, Medicină / Gastroenterologie).

Mențiuni:

Deak Georgiana (FMV – USAMV Cluj-Napoca, Medicină / Parazitologie și Boli Parazitare);

Dogariu Laura-Maria (Politehnica București, Inginerie / Telecomunicații);

Oprea Mădălina (Politehnica București, Chimie analitică și Ingineria Mediului);

Șușcă Mircea (Univ.Tehnică din Cluj-Napoca, Inginerie / Automatică);

Terenti Natalia (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare, Cluj-Napoca).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *