Liderul PSD Maramureș somează USR la moartea lui Iliescu: ”USR trebuie să învețe să-și asume demnitarea publică”

Liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, acuză USR de imaturitate, asta după ce formațiunea politică a decis să nu participe la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, informează STIRIPESURSE.RO.

„E o atitudine lipsită de loialitate și de asumare a funcțiilor de demnitate publică pe care le au. USR nu reușește să facă diferența între atitudinea politică – legitimă pentru orice partid, fiecare își poate exprima orice părere despre o personalitate sau alta –  dar reprezentanții USR din Guvern trebuie să învețe să-și asume demnitarea publică”, a spus Zetea pentru STIRIPESURSE.RO.

„Nu poți să ai această funcție și să nu respecți o zi solemnă declarată de către statul român: ceremonie, funeralii de stat. Se comportă efectiv copilărește. Atragem atenția că USR, după trei mandate deja câștigate, ar fi cazul să se maturizeze. Faptul că PSD refuză să participe la ședința coaliției, la care sigur că USR mai repede ar fi făcut într-o astfel de zi solemnă a statului român, ar fi făcut politică decât să respecte instituțiile și însemnele statului român. Asta le cerem: asumare; să devină bărbați de stat, oameni asumați pentru funcțiile de demnitate publică pe care le au”, a explicat Zetea.

„Ministrul Apărării nu e în primul rând membru USR, ci ministru al Apărării și reprezintă una din instituțiie cu cea mai mare încredere – armata – iar o astfel de politizare a unui eveniment de stat știrbește autoritatea întregii armate române. Un comportament iresponsabil… Sperăm ca până mâine-poimâine atitudinea USR se va schimba și se vor maturiza”, a concluzionat Zetea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *