Președintele Consiliului Județean Cluj îi critică în termeni duri pe cei care au huiduit la moartea lui Ion Iliescu: “Am văzut, cu ochii deschiși, o țară pe marginea prăpastiei!”

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, se declară șocat de gestul unor români de a huidui cortegiul funerar care îl ducea pe fostul președinte al Românie, Ion Iliescu, pe ultimul drum.

„România – țara în care și morții sunt huiduiți.

Joi, 7 august 2025, a devenit o zi unică și dureroasă în istoria recentă a țării. Un fost președinte al României, dus pe ultimul drum, a fost întâmpinat nu cu reculegere, ci cu huiduieli. Într-un paradox straniu, un om decedat a reușit să trezească în popor conștiința… dar nu civică, ci viscerală.

România a reușit, din păcate, o performanță probabil unică în lume: să huiduie un om în timp ce e dus la groapă. Am văzut, cu ochii deschiși, o țară pe marginea prăpastiei.

Nu pentru că, prin aceste reacții, s-ar fi rostit adevărul sau s-ar fi făcut dreptate. Ci pentru că am pierdut, cu toții, ultimul strop de decență colectivă”, spune Alin Tișe, pe pagina sa de Facebook.

„Într-un stat care se revendică a fi creștin, nu am fost în stare să păstrăm o singură zi de tăcere. O zi de răgaz. O zi fără răfuieli.

Nici măcar în fața morții, acel punct în care toți oamenii ar trebui să fie egali, nu ne-am putut opri din huiduieli, ură și spectacol vulgar.

A fost un cortegiu funerar, nu o galerie de fotbal.

Dar România nu mai distinge între viață și moarte, între adevăr și vendetă, între justiție și linșaj.

Suntem o societate atât de bolnavă, încât nici cadavrul nu mai e lăsat să treacă în liniște.

Acest gest, făcut de unii, dar resimțit de toți, spune mai multe despre noi ca popor decât o mie de statistici.

Această atitudine, de a ne huidui morții, arată că această țară și-a pierdut busola și că elitele acestui neam nu mai au conștiință.

Iar când un popor nu mai poate îngropa un om cu demnitate, riscă să-și îngroape propria umanitate.

Astăzi, am picat încă un test colectiv”, a mai spus Tișe.

„România, în loc să-și recapete chipul, și l-a desfigurat puțin mai mult.

Noi nu vrem să schimbăm doar guverne.

Vrem să schimbăm mentalități.

Nu vrem să mai aplaudăm ura.

Vrem să reconstruim demnitatea.

Vrem o Românie în care, chiar și atunci când nu iubești un om, îl respecți când nu mai poate răspunde.

Vrem o țară în care moartea nu mai e o scenă de circ, ci o lecție de umilință.

Pentru că, dacă nici în fața morții nu mai putem fi oameni, atunci nu ne mai rămâne nimic de apărat.

Vrem Altceva pentru Țară – APT.

Altceva pentru tine.

Un „altceva” care nu mai poate fi amânat”, a concluzionat Tișe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *