Președintele Senatului, Mircea Abrudean, avertizează că banii din PNRR pot fi salvați.
„Senatul este pregătit pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru proiectul pensiilor magistraților chiar săptămâna viitoare.
Dacă România, cu participarea tuturor instituțiilor ei, va reuși să aibă o lege a pensiilor magistraților promulgată până la finalul anului, banii din PNRR pot fi salvați.
Premierul Ilie Bolojan a mers înainte cu această reformă, solicitată și așteptată de români, pentru eliminarea unor inechități sociale. A venit momentul să fie asumată, înțeleasă și pusă în practică”, a spus Abrudean, pe Facebook.
Context
Reforma pensiilor magistraților este unul dintre jaloanele restante din cererea de plată numărul 3, care poate costa România 231 de milioane de euro.
Ședința comună de plen a Camerei Deputaților și Senatului, în care Guvernul urmează să își angajeze răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraților, va avea loc marți după-amiază.
Parlamentarii pot depune amendamente la proiectul de lege adoptat de Guvern până marți la ora 8:00.
Data limită pentru reforma pensiilor speciale a fost fixată pentru 28 noiembrie, iar ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, semnala că în joc sunt peste 230 de milioane de euro, bani din PNRR, pe care România îi poate pierde dacă nu vine cu o soluție în acest sens.
