Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, a găzduit la Strasbourg, alături de colegii săi din Intergrupul pentru Demografie din Parlamentul European, Romana Tomc și Paolo Inselvini, cel de-al doilea eveniment din seria Exchange of Views on Demography, dedicat unuia dintre cele mai importante subiecte pentru viitorul Uniunii Europene: echitatea între generații.
Oficialul de la Bruxelles a subliniat că trăim într-un moment de transformare profundă – tehnologică, economică și socială – în care generațiile se află tot mai des în fața acelorași provocări: costul vieții, accesul la locuire, presiunea asupra sistemelor de sănătate și pensii, dar și nevoia de a menține solidaritatea și încrederea între oameni.
„În timp ce tinerii se luptă să-și găsească locul în societate, familiile caută stabilitate, iar vârstnicii își doresc siguranță și respect.
Toate aceste dorințe sunt firești și toate fac parte din același puzzle social pe care trebuie să îl reașezăm împreună. În acest context, echitatea între generații devine mai mult decât o temă de dezbatere, este o condiție pentru stabilitatea și viitorul Europei.
Invitatul nostru, Comisarul pentru Echitate între Generații, Cultură, Tineret și Sport, Glenn Micallef, a oferit o perspectivă amplă asupra modului în care Europa trebuie să își redefinească „contractul social” pentru a răspunde acestor noi realități.
Avem nevoie de o reimaginare bazată pe încredere a contractului social, conceput cu multe decenii în urmă, într-un context demografic complet diferit.
Deciziile pe care le luăm astăzi nu trebuie să pună în pericol generațiile viitoare, nu trebuie să lăsăm în urmă sisteme de protecție socială mai slabe sau ecosisteme mai fragile.
Am discutat despre cum putem transforma acest principiu al echității intergeneraționale într-un obiectiv concret de politică publică, printr-o strategie europeană dedicată (Intergenerational Fairness Strategy – Strategia privind echitatea între generații) și prin crearea unui Index al Echității, care să evalueze impactul deciziilor noastre nu doar în termeni economici, ci și în funcție de efectele lor asupra coeziunii sociale și asupra generațiilor viitoare.
Europa are nevoie de politici care însoțesc oamenii ei de-a lungul întregii lor vieți – de la tineri la vârstnici -, asigurând acces echitabil la educație, locuire, oportunități economice și protecție socială.
Programe precum Union of Skills (Uniunea Competențelor) și Affordable Housing Plan (Planul pentru Locuințe Accesibile) arată direcția corectă: investiții în oameni, competențe și comunități, care reduc inegalitățile și consolidează solidaritatea între regiuni și generații.
De asemenea, viitoarea Strategie anti-sărăcie (Anti-Poverty Strategy) a Comisiei Europene va fi un pas important pentru o Europă mai justă, în care fiecare cetățean își poate construi un viitor cu demnitate. Această dezbatere nu este despre tineri versus vârstnici. Este despre a lucra împreună, despre echilibru și responsabilitate comună.
Echitatea între generații nu este un concept abstract, ci un angajament politic și moral față de viitorul nostru comun.
Așa cum a spus și comisarul Micallef, „echitatea între generații nu este o stare, ci un proces în care toate vocile trebuie ascultate”, este noua formă de solidaritate europeană.
Sunt convins că doar printr-un dialog sincer între generații putem construi o Europă care gândește pe termen lung și construiește punți între generații, care este capabilă să răspundă provocărilor de astăzi, fără a compromite șansele celor de mâine.
Cred că toți cei care facem parte din prezentul Uniunii Europene avem datoria morală de a lăsa în urmă o Europă mai dreaptă, mai echilibrată și mai solidară”, a transmis Dîncu.
