Alegerile din Republica Moldova au o miză importantă pentru întreaga Europă, spune la RFI președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.
El mizează pe victoria proeuropenilor în scrutinul parlamentar de duminică.
„Miza este extrem de importantă pentru întreaga Europă, de fapt, nu doar pentru Republica Moldova, pentru că vedem ce se întâmplă cu ingerințele Rusiei nu doar în procesul electoral, am avut și noi parte de așa ceva în România și iată că începem să vedem niște elemente pe care nu le-am văzut la momentul respectiv sau nu au fost prezentate, pentru că era o anchetă în derulare, anchetă care își produce efectele în acest moment.
În Moldova e mult mai rău, adică Rusia lucrează mult mai abrupt, mult mai brutal, în societate, în economie, în politică, iar alegerea de duminică este, așa cum a fost și cea pentru președinte, calea europeană sau calea rusească.
Lupta care se dă acolo e una foarte complicată și până la urmă, instrumentul cel mai bun pe care îl au la dispoziție este votul, mobilizarea la vot, care sperăm să se întâmple, inclusiv în diaspora, pentru că cei mai îndreptățiți, să spunem, să urmeze această cale europeană sunt cei care trăiesc în Europa și vorbesc de România, pentru că sunt foarte mulți care sunt aici și peste tot în Europa.
Despre asta este vorba, e o bătălie foarte importantă pentru Europa, nu doar pentru Republica Moldova și sper să fie câștigată de forțele proeuropene”, încheie Abrudean.
