Regele Mihai I a ordonat la 23 august 1944 destituirea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului și prim-ministru în acel moment. Au trecut 81 de ani de la acel moment.
România rupea astfel alianța cu Germania nazistă și se alătura Națiunilor Unite.
Pasul a influențat decisiv desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Contextul militar și politic
Începând cu 1940, România se afla sub conducerea autoritară a mareșalului Ion Antonescu, aliat cu Germania nazistă. România a intrat în război alături de Axa în iunie 1941, participând la invadarea URSS pentru a recupera teritoriile pierdute (Basarabia și Bucovina de Nord). În 1944, însă, războiul lua o întorsătură: Germania era în retragere, iar Armata Roșie se apropia de granițele României.
În primăvara anului 1944, situația de pe front devenise critică: Armata Roșie pătrunsese în nordul Moldovei, iar România era pe punctul de a fi transformată în câmp de luptă.
Regele Mihai, sprijinit de principalele partide democratice reunite în Blocul Național-Democrat, a încercat să determine guvernul Antonescu să accepte un armistițiu cu Aliații.
Refuzul categoric al mareșalului l-a împins pe suveran să recurgă la forță, pregătind înlăturarea regimului militar.
Ziua deciziei
Pe 23 august, la Palatul Regal, regele l-a primit pe Ion Antonescu și i-a expus necesitatea imediată a unui armistițiu. În fața refuzului acestuia, suveranul a ordonat arestarea lui și a colaboratorilor săi apropiați.
În aceeași seară, printr-o proclamație difuzată la radio, Mihai I anunța populației că România încetează ostilitățile împotriva Aliaților și declară război Germaniei hitleriste și Ungariei hortyste.
Această decizie a fost luată pentru a evita o ocupație totală a țării de către sovietici și pentru a reduce distrugerile provocate de război.
Consecințe imediate
Decizia de la 23 august a avut urmări rapide și profunde: armata română a întors armele, a eliberat teritoriul național de trupele germane și s-a alăturat operațiunilor aliate.
Schimbarea de tabără a permis României să participe la eliberarea Transilvaniei de Nord, pierdută în 1940 prin Dictatul de la Viena, și ulterior la campaniile din Ungaria și Cehoslovacia.
Totuși, Basarabia și Bucovina de Nord au rămas sub ocupație sovietică, iar influența URSS asupra României s-a consolidat rapid.
Germania a reacționat violent: Bucureștiul a fost bombardat, iar trupele germane au încercat să recâștige controlul.
Deși Regele Mihai a fost considerat de Aliați un erou (a primit Ordinul Victoria de la Stalin), influența sovietică în România a crescut rapid.
Până în 1947, regimul comunist a preluat puterea, iar Regele a fost forțat să abdice pe 30 decembrie 1947.
Semnificația istorică
În anii regimului comunist, 23 august a fost transformat în „Zi Națională” și reinterpretat ca simbol al luptei împotriva fascismului sub conducerea Partidului Comunist. După 1990, istoricii au reevaluat evenimentul, evidențiind atât curajul regelui Mihai, cât și costurile enorme ale noii dependențe față de Moscova.
Un moment de răscruce
Actul de la 23 august 1944 a schimbat direcția României într-o clipă.
Dacă pentru contemporani el a însemnat sfârșitul regimului Antonescu și apropierea de Aliați, retrospectiv se vede și ca începutul unei alte perioade de dominație, cea sovietică.
