I se cere demisia lui Daniel David: ministrul clujean al Educației a reușit să-i enerveze pe toți sindicaliștii din subordine

daniel david

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi Federaţia Naţională “Alma Mater”, în numele celor peste 250 000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă îi cer demisia ministrului clujean al Educației, Daniel David.

„Domnule ministru, faceţi un gest onorabil şi prezentaţi-vă demisia!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi Federaţia Naţională “Alma Mater”, în numele celor peste 250 000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă, îşi exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional. În ciuda tuturor demersurilor făcute şi a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuţii cu Preşedintele României, precum şi solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuţii cu Prim-ministrul Guvernului României şi cu ministrul educaţiei, discuţii cu conducerile partidelor politice care susţin actualul Guvern, precum şi pichetarea Parlamentului României, din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial.

Dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan, provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună.

Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, aşa cum era firesc, un studiu de impact.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Daniel David, ar fi trebuit să aibă tăria, să-l atenţioneze pe Prim-ministrul Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, că sistemul de învăţământ este unul complex, iar salariaţii acestuia nu sunt doar nişte simple obiecte de inventar, ci sunt fiinţe umane care nu pot fi discreditate şi umilite, aşa cum procedează acum guvernanţii.

De bulversarea fără precedent a sistemului de învăţământ se fac vinovaţi: Preşedintele României, care a tăcut suspect, Prim-ministrul Guvernului României, ministrul educaţiei şi cercetării, precum şi partidele care susţin actualul guvern.

Măsurile care lovesc crunt educaţia şi cercetarea din România sunt deja bine-cunoscute:

1. Creşterea normei didactice de predare cu 2 ore - acesta este măsura cu consecinţele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea şcolilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate şi profesori suplinitori calificaţi care, foarte probabil, nu îşi vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceştia să nu-şi mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora "şansa" de a primi 2 ore, pentru completare, la distanţe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creşterea presiunii psihice. Totodată, este complet greşit şi faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I şi o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe ţări, norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferenţă între un profesor debutant şi unul care este la final de carieră.
2. Comasarea a sute de unităţi de învăţământ - va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar şi chiar administrativ.
3. Creşterea efectivelor de elevi în clasă - va conduce la revenirea la efectivele de elevi/preşcolari "istorice" şi, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecinţă scăderea calităţii actului educaţional şi reducerea numărului de posturi/norme.
4. Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora - va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remuneraţiei derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situaţia aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări şi discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?
5. Creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori - va conduce la imposibilitatea practică şi obiectivă de desfăşurare a activităţii de către personalul de conducere, de îndrumare şi control (atât activitatea la catedră, cât şi cea specifică funcţiei).
6. Subfinanţarea învăţământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate conduce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universităţi.
7. Subfinanţarea instituţiilor de cercetare, în actualul context geopolitic european, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană şi utilităţi, pentru menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii, instituţii de importanţă deosebită pentru buna funcţionare a educaţiei şi cercetării.
8. Subfinanţarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană şi utilităţi, instituţii de importanţă deosebită pentru buna funcţionare a Educaţiei.

În luarea acestor măsuri fără precedent pentru învăţământ şi în special pentru învăţământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declaraţiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învăţământ şi în salariaţii acestuia, unele dintre aceste declaraţii fiind chiar diversioniste.

Reamintim o parte dintre acestea:

– “Norma didactică de predare în România este sub media Uniunii Europene”. FALS! Conform cercetătorilor de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, norma de predare este de 18 ore pe săptămână în România, ceea ce plasează ţara noastră la nivelul mediu al normei europene.

– “Educaţia are o contribuţie mare la deficitul pe care îl avem”. Altfel spus, cu o finanţare de aproximativ 3% din PIB, în condiţiile în care media finanţării educaţiei în Uniunea Europeană este de aproximativ 4.7% din PIB, educaţia a dat peste cap deficitul bugetar. Să ne amintim că domnul Mircea Miclea şi-a dat demisia din funcţia de ministru al educaţiei pentru faptul că educaţiei nu i s-a dat 5% din PIB. În concepţia domnului ministru Daniel David, educaţia poate fi performantă şi dacă este subfinanţată.

– “Dacă doreşti să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat de o şcoală”. Altfel spus, dacă în şcoala unde eşti titular nu ţi se pot asigura cele 20 de ore de predare, mergi unde găseşti, adică la 30-40 km. Ce vor face cadrele didactice cărora nu li se pot asigura cele 20 de ore, fiind titulari în 2-3 şcoli? Vor mai adăuga încă o şcoală şi vor sta în mijloacele de transport mai mult decât stau în faţa elevilor.

– “Elevii olimpici de nivel internaţional îşi permit să-şi dea o bursă de merit în fiecare lună, din premiul unic de 1000-4000 de euro pentru medalia obţinută”. Dacă aşa este tratată elita elevilor din România, nu este de mirare că majoritatea acestor olimpici îşi continuă studiile universitare în alte ţări şi nu se mai întorc în România.

– “Plata cu ora în învăţământul preuniversitar trebuie să fie definită raţional şi decent. În prezent nu se raportează la tot timpul de lucru şi are o valoare prea mare faţă de ora din norma de bază”. Altfel spus, dacă un profesor are salariul pentru o oră de predare din norma de bază de 100 de lei, conform prevederii din Legea 141/2025 ar urma să primească mai puţin de 50 de lei pentru o oră plătită în regim de plata cu ora, chiar dacă pentru pregătirea acestei ore este nevoie de acelaşi efort. Şi să nu uităm că şi la aceste ore elevii primesc teste care trebuie corectate şi discutate cu elevii. Mergând după aceeaşi logică cu a “specialiştilor” care au propus această aberaţie, profesorii care au ore în regim de plata cu ora ar putea spune că o astfel de oră nu durează 50 de minute, ci 20 de minute, şi că se parcurge doar 45% din materia cuprinsă în programa şcolară.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării trebuie să ia în calcul faptul că foarte puţini profesori vor mai lua ore la plata cu ora. Rămâne de văzut cum va ieşi Ministerul Educaţiei şi Cercetării din acest impas inevitabil.

Însă, cea mai neinspirată decizie a domnului ministru, Daniel David, care scoate în evidenţă atitudinea profund neadecvată faţă de salariaţii din educaţie şi faţă de beneficiarii primari ai acestuia, a fost “perierea” masivă a documentului întocmit de cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe al Educaţiei la solicitarea EduPedu, material care argumentează efectele negative ale măsurilor luate de Guvernul Bolojan în sistemul de învăţământ. În mod normal, un astfel de studiu ar fi trebuit să fie solicitat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării înainte de a fi luate aceste măsuri anti-educaţie. Acest lucru demonstrează, încă odată, că măsurile din Legea 141/2025 sunt pur contabile, fără să ţină cont de consecinţele nefaste ale acestora.

– “Cred că a fost o greşeală de-a lungul timpului că profesorii nu s-au bătut mai mult pentru un salariu decent”. Ministrul Educaţiei ar fi trebuit să ştie că angajaţii din învăţământ s-au luptat tot timpul pentru salarii decente, dar clasa politică a tratat educaţia de fiecare dată ca “cenuşăreasa” bugetului. În 2023, a fost nevoie de peste 3 săptămâni de grevă pentru ca Guvernul să accepte majorarea salariilor, inclusiv a salariului dumnealui. Asta în timp ce în alte domenii creşterile salariale s-au făcut pe furiş. Din această cauză, domnule ministru, suntem în această situaţie astăzi. Nu învăţământul a contribuit la deficitul bugetar, ci sinecurile de partid, înţelegerile la ceas de seară şi cumetriile transpartinice.

Acestea sunt o parte a motivelor pentru care membrii celor trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi nu numai aceştia, sunt profund revoltaţi de modul în care domnul ministru s-a comportat în fruntea MEC şi, în numele acestora,

Colegiul Naţional al Liderilor F.S.L.I.,

Colegiul Liderilor FSE “SPIRU HARET”,

şi Biroul Executiv al FNS “ALMA MATER”

SOLICITĂ

DEMISIA MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII,

DOMNUL DANIEL DAVID

În plus, începând de mâine, 30 iulie, circa 150 de membri de sindicat vor picheta sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după următorul program:

– 30 iulie 2025, începând cu ora 10.00

– 31 iulie 2025, începând cu ora 10.00

– 1 august 2025, începând cu ora 10.00

– 4 august 2025, începând cu ora 10.00

– 5 august 2025, începând cu ora 10.00

– 6 august 2025, începând cu ora 10.00

– 13 august 2025, începând cu ora 10.00

– 20 august 2025, începând cu ora 10.00

– 27 august 2025, începând cu ora 10.00

– 3 septembrie 2025, începând cu ora 10.00

De asemenea, pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la Mitingul Educaţiei”, se arată într-un comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *