Ultimă oră – Deputatul PSD de Cluj Răzvan Ciortea, trimis în judecată de DNA: acuzațiile procurorilor

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Răzvan Ciortea, la data faptelor subprefect în cadrul Prefecturii județului Cluj, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– „participație improprie, în modalitatea instigării, la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– participație improprie, în modalitatea instigării, instigare la fals intelectual și
– fals în declarații”, a transmis DNA într-un comunicat.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

„La data de 08 august 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada 1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat în trafic un autoturism marca Mercedes, înregistrat pe numele unei societăți comerciale, în timp ce se deplasa pe autostrada A10 cu viteza de 164 km/h, pe o porțiune cu o limită de 100 km/h, depășind viteza legală cu 64 km/h, abatere filmată și constatată de radar.
Ulterior, la data de 25 septembrie 2023, într-o adresă transmisă către structura de poliție menționată, inculpatul Ciortea Răzvan Iulian ar fi menționat că la volanul autoturismului care a comis abaterea se afla o altă persoană, împrejurare atestată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de polițiști, deși în realitate autoturismul fusese condus de către inculpat. Astfel, acesta ar fi obținut un folos necuvenit constând în neluarea, de către organele de poliție, a măsurilor legale față de inculpat (autor al contravenției).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea de deputat a inculpatului”, transmite DNA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *